0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Dezvoltare personală
  3. Cărţi: Prosperitate şi succes
  4. 12 Reguli de viaţă
Carte

12 Reguli de viaţă

12 Reguli de viaţă. Editura Trei
CumpărDetalii carte

Un antidot la haosul din jurul nostru

Autor(i): Jordan B. Peterson
Editura: Trei
Colecţia: Psihologie practică
Anul apariţiei: 2018
Pagini: 424 (15x23 cm)
Preţ: 55,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Jordan B. Peterson este unul dintre cei mai sclipitori gânditori ai momentului.

Psihologul canadian a devenit în ultimii ani un veritabil fenomen mediatic: pe YouTube poate fi văzut în peste 200 de prelegeri şi interviuri, care adună mai bine de 30 de milioane de vizualizări; iar pe Twitter şi Facebook este urmărit de 300 000 de oameni.

Plin de umor şi asociind în mod surprinzător adevăruri ale tradiţiei occidentale cu ultimele descoperiri din neuroştiinţe, Peterson ne povesteşte despre homari şi asertivitate, despre skateboarding şi adevăraţii bărbaţi, despre Iadul ranchiunii şi aroganţei, dar şi despre lumina pe care o poate aduce în viaţa noastră mângâierea unei pisici sau un moment de sinceritate faţă de sine – dar şi faţă de apropiaţii noştri.

Plecând de la revelaţiile marilor religii ale lumii, dar şi de la capodoperele literare şi filosofice (ale unor Goethe, Nietzsche sau Dostoievski), autorul ne îndeamnă să revenim la clasicele virtuţi (disciplină, curaj, onestitate, prietenie etc.) şi să ne asumăm răspunderea pentru existenţa noastră tragică, în care există totuşi un sens ce aşteptă să fie căutat.

Într-o lume în care structura familiei este în colaps, educaţia este adesea impregnată de ideologie, iar societatea politică a ajuns să fie periculos de polarizată, cele „12 Reguli de viaţă“ oferă un antidot: redescoperirea vechilor adevăruri şi valori, care ne pot ajuta, în plină epocă relativistă, să ducem o viaţă mai bună, mai luminoasă, mai chibzuită.

A durat mult până am găsit titlul: „12 Reguli de viaţă: un antidot la haosul din jurul nostru“.

Acesta sugerează clar faptul că oamenii au nevoie de principii ordonatoare, pentru a evita instaurarea haosului. Avem nevoie de reguli, standarde, valori – şi luaţi singuri, dar şi luaţi împreună. Suntem nişte animale de povară, obişnuite să tragă la jug. Avem nevoie de o încărcătură care să ne justifice existenţa mizerabilă. Avem nevoie de rutină şi de tradiţie. Aceasta înseamnă ordine. Dacă am trăi cum se cuvine, am fi capabili să tolerăm povara conştiinţei de sine. Dacă am trăi cum se cuvine, am reuşi să ne asumăm propria fragilitate şi mortalitate, fără să ne simţim ca nişte victime nevinovate, fără să cădem în starea de invidie sau să ajungem, mai apoi, la dorinţa de răzbunare şi distrugere. Dacă am trăi cum se cuvine, nu ar mai fi nevoie să apelăm la securitatea oferită de totalitarisme, pentru a ne proteja de recunoaşterea propriei finitudini şi ignoranţe. Poate că am reuşi să evităm cărările ce duc spre Iad – iar secolul XX ne a arătat cam cât de real poate fi Iadul.

Autorul

Cuprinsul cărţii: „12 Reguli de viaţă“

  • Prefaţă de Norman Doidge
  • Uvertură
  • Regula 1. Stai drept şi trage umerii înapoi
  • Regula 2. Ai responsabilitatea de a te ajuta; comportă‑te ca atare
  • Regula 3. Împrieteniţi‑vă cu cei ce vă doresc numai binele
  • Regula 4. Compară‑te cu cel ce erai tu în trecut, nu cu altcineva din prezent
  • Regula 5. Nu‑ţi lăsa copiii să‑ţi facă lucruri care te vor enerva
  • Regula 6. Fă‑ţi ordine în propria casă înainte de a judeca lumea
  • Regula 7. Concentrează‑te pe lucrurile cu adevărat importante (şi nu pe plăcerile imediate)
  • Regula 8. Spune adevărul – sau cel puţin nu minţi
  • Regula 9. Porneşte de la premisa că s‑ar putea ca persoana pe care o asculţi să ştie ceva ce tu nu ştii
  • Regula 10. Fii precis în exprimare
  • Regula 11. Lăsaţi‑i pe copii în pace când fac skateboarding
  • Regula 12. Când întâlneşti o pisică pe stradă, mângâi‑o
  • Coda
  • Mulţumiri
  • Note de final