Fără limite
Cum să îți atingi potențialul maxim
Autor(i): Dr. John C. Maxwell,Editura: Amaltea
Colecţia: Antreprenoriat și afaceri
Anul apariţiei: 2017
Pagini: 383 (14x20 cm)
Preţ: 42,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile
O lucrare de excepție, dedicată nu numai liderilor, ci tuturor celor interesați de evoluția personală.
De cele mai multe ori, cuvântul capacitate ne trimite automat cu gândul la limitele firești pe care le avem fiecare dintre noi. Din nefericire, uneori ne ghidăm în funcție de ele, nu de ceea ce este cu adevărat realizabil.
Este posibil ca mulți dintre noi să nu fi reușit până acum să ne atingem potențialul maxim doar pentru că am permis ca tot ceea ce percepem ca fiind capacitatea personală să ne definească.
Ce-ar fi dacă limitele pe care credem că le avem nu ar exista cu adevărat?
În lucrarea de față, John Maxwell identifica 17 abilități esențiale.
Pe unele dintre ele le avem deja, cum ar fi energia, creativitatea sau capacitatea de a conduce.
Altele depind de propriile alegeri, de exemplu atitudinea, caracterul și acțiunile întreprinse în mod deliberat.
Fiecare dintre ele sunt analizate pe parcursul cărții, astfel încât să putem învăța cum să ni le dezvoltăm. Vom ști cum să le identificăm, cum să evoluăm și cum să le aplicăm în viața de zi cu zi, iar odată ce ne deblocăm capacitatea, succesul nostru va crește exponențial.