0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Filozofie
  3. Omul pentru sine
Carte

Omul pentru sine

Omul pentru sine. Editura
CumpărDetalii carte

O cercetare asupra psihologiei moralei

Autor(i): Erich Fromm
Editura: Trei
Colecţia: Psihologia pentru toţi
Anul apariţiei: 2017
Pagini: 256 (13x20 cm)
Preţ: 35,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Pornind de la celebra sentinţă dostoievskiană – „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis“ – unii au deplâns declinul autorităţilor religioase şi al idealurilor morale, iar alţii au conchis că singurul principiu de viaţă care ne rămâne este cel al luptei pentru supravieţuire, observă Fromm.

Ca răspuns la bulversarea valorilor din secolul trecut, cartea de faţă aduce argumente filosofice şi socio-psihanalitice pentru o întoarcere a omului la sine, pentru o nouă „artă de a trăi“.

Etica „umanistă“, propusă de Fromm, se vrea o alternativă la etica „autoritară“, motivată de culpă şi supunere temătoare. Noua morală se va ghida, astfel, după gradul în care reuşim să ne actualizăm potenţialul - acesta va fi criteriul în funcţie de care vom decide ce ne este permis sau interzis din punct de vedere moral.

Căci, în loc de a ne trata propria persoană ca pe o marfă (după cum ne încurajează „orientarea mercantilă“ de astăzi), menirea noastră va fi să ne realizăm potenţialul. „Binele“ este, astfel, redefinit ca afirmare a vieţii şi actualizare a posibilităţilor umane, iar „răul“ este echivalat cu degradarea puterilor noastre omeneşti.