Cărți: Religie (pag. 3)

Criza pe care o trăim nu este pur și simplu economică și financiară, ci și filosofică și spirituală. Ea trimite la întrebări universale: Ce îl face pe om fericit? Ce anume poate fi considerat un progres adevărat? Care sunt condițiile necesare unei vieți sociale armonioase?

De la începutul anilor ’80, Ioan Petru Culianu, invitat să colaboreze la lucrări colective de referință din zona studiilor religioase, își creează modalitatea specifică de a ordona și distila, în texte sintetice, deopotrivă elementele unei vaste cunoașteri și propriile propuneri teoretice.

Lucrare de referință, „Dicționarul religiilor“ integrează în prezentarea religiilor ipoteze metodologice cognitive novatoare, combinând acuratețea lor cu accesibilitatea textului.

Oferind interpretări profunde ale textelor sacre ale lumii, de la „Evanghelia Sfântului Ioan“ la „Bhagavad-Gita“, Paul Brunton stabilește legături între cultura orientală și cea occidentală și ne îndrumă spre esența vie a acestor tradiții străvechi.

În aprilie 1983, când scria prefața celui de-al treilea volum al operei sale monumentale, „Istoria credințelor și ideilor religioase“, Mircea Eliade anunță o modificare în planul general al lucrării, lăsând pentru un ultim tom capitolele privitoare la religiile Chinei și ale Japoniei, prezentarea religiilor arhaice și tradiționale din America, Africa și Oceania, precum și o secțiune de încheiere, despre creativitatea religioasă a societăților moderne.

Volumul al treilea al „Istoriei credințelor și ideilor religioase“ continuă, de la Sfântul Augustin până în epoca Luminilor, istoria religiei creștine începută în volumul precedent.

Volumul al doilea al „Istoriei credințelor și ideilor religioase“ prezintă religiile Chinei antice, brahmanismul și hinduismul, budismul, religia romană, religiile celtice și germanice, iudaismul, religiile epocii elenistice și cele iraniene, până la apariția creștinismului.

Primul volum al „Istoriei credințelor și ideilor religioase“ studiază comportamentele magico-religioase ale oamenilor preistorici, religiile mesopotamiene și ale Egiptului antic, cele din vechiul Israel, religia indo-europenilor, credințele Indiei înainte de Buddha, religiile greacă și iraniana, până la cultul lui Dionysos.

Nu ne interesează o știință a Răului „în sine“, prin care să luptăm cu ceilalți. O știință a Răului nu trebuie să devină pretext pentru a lupta, persecuta și a ne descotorosi de oamenii care nu ne plac. Ne interesează o cercetare științifică a Răului care să pornească de la Dumnezeu și care să ducă la Dumnezeu.