Celelalte minți
Caracatița și evoluția vieții inteligente
Autor(i): Peter Godfrey-SmithEditura: Publica
Colecţia: Co-lecția de știință
Anul apariţiei: 2017
Pagini: 328 (14x21 cm)
Preţ: 45,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile
Urmărind evoluția imprevizibilă a minții, Godfrey-Smith arată cum din niște pâlcuri rebele de celule născute în mare au apărut primele organisme capabile să simtă, să acționeze și să comunice prin semnale. Pe măsură ce aceste organisme primitive au interacționat tot mai mult unele cu altele, complexitatea lor a crescut.
Probabil că primele sisteme nervoase au apărut întâia oară la strămoșii meduzelor; mai târziu, cefalopodele – care se trag din niște moluște cât se poate de banale – și-au abandonat cochiliile și s-au desprins de fundul oceanelor în căutarea prăzii, dobândind inteligența superioară de care aveau nevoie în acest scop.
Apucând-o pe o cale diferită, mamiferele și păsările și-au început călătoria evolutivă mai târziu.
Dar ce fel de inteligență posedă cefalopodele?
Folosindu-se de rezultatele ultimelor cercetări, dar și de propriile experiențe ca scufundător, Godfrey-Smith încearcă să elucideze o parte din misterul care înconjoară aceste viețuitoare.
Mergând pe urmele experienței subiective până la începuturile ei și comparând ființele umane cu rudele noastre din regnul animal, Godfrey-Smith aruncă o lumină cu totul nouă asupra minții caracatițelor – și, în același timp, asupra minții umane.
Îmi place la nebunie această carte, este un amestec excelent de istorie naturală, filosofie și mirare filosofică. Citind „Celelalte minți“, ai senzația unei scufundări – nu doar în mediul caracatițelor misterioase și atât de inteligente, ci în timp, într-o călătorie care ne explică natura minții și felul în care a apărut.
E o poveste captivantă, iar proza elegantă a lui Godfrey-Smith o aduce la viață. Pasiunea sa pentru caracatițe răzbate din fiecare pagină a cărții. Cartea este o lectură obligatorie pentru toți cei curioși să afle cum e să fii o caracatiță sau cum a evoluat mintea – a speciei umane, dar și a cefalopodelor, niște viețuitoare atât de diferite, dar la fel de capabile de simțire.
Una din cele mai mari enigme ale vieții organice este cum și de ce au dobândit anumite specii conștiință de sine. Pentru Peter Godfrey-Smith, caracatițele reprezintă un portal înspre descoperirea conștiinței non-umane, iar în acest demers dă dovadă de o mare sensibilitate și de cunoștințe de prima mână.
Celelalte minți este o carte senzațională, plină de idei uluitoare și de ipoteze fascinante. Cu scriitura lui clară, frumoasă și evocatoare, filosoful pasionat de scufundări Peter Godfrey-Smith îți va schimba din temelii modul în care înțelegi natura vieții, cursul evoluției și dezvoltarea minții – a noastră și a altor specii.
„Celelalte minți“ te va încânta și, în același timp, va reprezenta o provocare pentru fiecare naturalist, scufundător sau persoană care și-a pus vreodată întrebări despre natura experienței altor specii. Cu alte cuvinte, această carte ar trebui citită de toată lumea, fiindcă la final vom dobândi o atitudine mai complexă și mai plină de înțelegere față de celelalte animale cu care împărțim pământul și marea.