0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Afaceri
  3. Cărți: Antreprenoriat
  4. Rework
Carte

Rework

Rework. Editura Publica
Cumpăr
Autor(i): Jason Fried, David Heinemeier Hansson
Editura: Publica
Colecţia: Co-Lecția de Antreprenoriat
Anul apariţiei: 2011
Pagini: 272 (14x20 cm)
Preţ: 47,20 Lei
Disponibilitate: în stoc

Majoritatea cărților de afaceri îți dau aceleași sfaturi perimate: concepe un plan de afaceri, analizează concurența, caută investitori, bla-bla-bla. Dacă ai nevoie de o carte de genul acela, pune-o pe asta înapoi pe raft.

„REWORK“ dezvăluie o modalitate mai bună și mai ușoară de a reuși în afaceri. Citește-o și vei afla de ce planurile sunt dăunătoare, de fapt, de ce nu ai nevoie de investitori externi și de ce e mai bine să ignori concurența.

Adevărul este că ai nevoie de mai puțin decât crezi.

Nu e nevoie să fii obsedat de muncă. Nu ai nevoie de mulți angajați. Nu e nevoie să-ți irosești timpul cu hârțogăraia sau cu ședințele. Nici măcar de birou nu ai nevoie. Toate acestea sunt doar scuze. În realitate, ai nevoie să nu mai dai din gură și să începi să muncești. Această carte îți arată cum anume. Vei învăța cum să fii mai productiv, cum să ai parte de expunere fără să-ți dai gata economiile și vei găsi mii de alte idei surprinzătoare, care te vor inspira și te vor provoca.

Folosind un limbaj direct și considerând drept optimă calea cea mai ușoară, „REWORK“ este manualul perfect pentru toți cei care au visat vreodată să reușească pe cont propriu.

Întreprinzătorii hotărâți, proprietarii de mici afaceri, persoanele resemnate cu un loc de muncă pe care nu-l suportă, victimele „reducerilor de personal“ și artiștii care nu mai vor să moară de foame vor găsi toți îndrumări valoroase în paginile acestei cărți.

„Pe mine, cartea REWORK m-a făcut să mă confrunt cu o nouă provocare: aceea de a-mi înfrâna dorința de a rupe fiecare pagină pentru a mi-o lipi pe perete… Uluitoare, pregnantă, plină de idei care te inspiră – această descriere mă face să par o admiratoare supusă, dar REWORK chiar este într-adevăr foarte utilă. După ce o termini de citit, pregătește-te să trăiești o senzație nouă de claritate și motivație.“ (Kathy Sierra, cofondatoarea seriei de succes Head First și fondatoarea javaranch.com)

„În stilul tipic 37signals, ideile înțelepte din aceste pagini sunt îndrăznețe, dar simple, directe și probate… Citește această carte de multe ori, pentru a găsi curajul de care ai nevoie ca să te pui pe treabă și să faci ceva nemaipomenit.“ (Tony Hsieh, director executiv, Zappos.com)

„Poți ignora această carte, dar o ignori pe propria răspundere.“ (Seth Godin)

„Claritatea, chiar geniul acestei cărți, aproape că mi-a umplut ochii de lacrimi de mai multe ori. E dată naibii, e pur și simplu genială.“ (Tom Peters, autorul cărții „Brand You 50“, bestseller New York Times)

„Geniul REWORK constă în aceea că te inspiră să reconsideri tot ce credeai că știi despre strategie, clienți și modul de a duce lucrurile la bun sfârșit.“ (William C. Taylor, redactor fondator al revistei FastCompany și coautor al cărții „Mavericks at Work“)