Cum să eliberezi artistul din tine
Calea artistului către o creativitate superioară
Autor(i): Julia CameronEditura: Paralela 45
Colecţia: Cercul de lectură și scriere creativă
Anul apariţiei: 2015
Pagini: 232 (14x20 cm)
Preţ: 27,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.
De-a lungul veacurilor, artiștii au vorbit despre inspirație, mărturisind că le vorbea Dumnezeu sau îngerii. În epoca pe care-o trăim, astfel de concepții, precum și aceea că arta este o experiență spirituală, sunt rareori pomenite.
Și totuși, experiența centrală a creativității este mistică.
Deschizându-ne sufletele către ceea ce trebuie făcut, îl întâlnim pe Dumnezeu.
Față de munca noastră dăm dovadă de devoțiunea călugărilor, și, întocmai ca și ei, unii dintre noi vor fi vizitați de viziuni, iar alții vor trudi în toate zilele, cunoscând gloria doar de la distanță, îngenunchind în capelă, dar neprimind niciodată un Tony, ori un Oscar, sau un premiu National Book.
Și totuși, vocea liniștită și mică poate să vorbească în noi la fel de tare ca în oricine altcineva.
Astfel că ne rugăm. Câțiva vor cunoaște faima. Onoarea însă îi va vizita pe toți cei care muncesc. Ca artiști, experimentăm faptul că Dumnezeu e în detalii. Producându-ne artă, ne facem viețile artistice. Producându-ne artă, ne întâlnim direct cu mâna Creatorului nostru.
Cuprinsul cărţii: „Cum să eliberezi artistul din tine“
- Mulțumirile mele de pe Calea Artistului
- Introducere la a zecea ediție, aniversară, a Căii Artistului
- Introducere
- Electricitatea spirituală - Principiile de bază
- Instrumentele de bază
- Recuperarea unui sentiment de siguranță
- Recuperarea unui sentiment al identității
- Recuperarea unui simț al puterii
- Recuperarea unui simț al integrității
- Recuperarea unui sentiment al posibilității
- Recuperarea unui sentiment al abundentei
- Recuperarea unui sentiment al conectivității
- Recuperarea unui sentiment al puterii
- Recuperarea unui sentiment al compasiunii
- Recuperarea unui sentiment de autoprotecție
- Recuperarea unui sentiment al autonomiei
- Recuperarea unui sentiment al credinței
- Epilog
- Calea artistului întrebări și răspunsuri
- Ghid pentru clusterele de creație
- Apendice: Mix de itinerariu