0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Dezvoltare personală
  3. Cărţi: Autoeducare
  4. Cred. Când ceea ce crezi, contează!
Carte

Cred. Când ceea ce crezi, contează!

Cred. Când ceea ce crezi, contează!. Editura For You
CumpărDetalii carte

Autor(i): Eldon Taylor
Editura: For You
Anul apariţiei: 2015
Pagini: 246 (14x20 cm)
Preţ: 24,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Ca şi în celelalte volume publicate de Editura For You (Programarea mentală, Ce-ar fi dacă?, Alegeri şi iluzii) şi în această carte autorul îşi păstrează stilul incitant de expunere, aducându-ne în atenţie subiecte interesante, care ne fac să ne schimbăm modul de înţelegere a realităţii.

Miza cărţii de faţă este să ne arate cât este de important să fim conştienţi de faptul că nu există alte limite în afară de cele pe care ni le impunem noi înşine şi că tot ce credem noi, contează.

Cartea este plină de pilde, exemple din viaţa personală a autorului, teme de meditat şi întrebări care au darul de a ne face să începem să gândim „out of the box“. Este o lectură plăcută, interesantă, captivantă, în urma căreia vom rămâne cu informaţii utile pentru toată viaţa.

Fragment din carte:

Influenţa aproape nelimitată a credinţei

ADN-ul

Ce părere ai avea dacă ţi aş spune că ceea ce crezi influenţează aproape toate lucrurile din viaţa ta, de la ADN, la funcţionarea sistemului endocrin şi imunitar, de la echilibrul emoţional, la stabilitatea atitudinilor şi stărilor de spirit, de la relaţiile pe care le ai cu ceilalţi, la relaţia ta cu tine însuţi – pe scurt, chiar fiecare aspect din viaţa ta? Dă-mi voie să explorez această întrebare şi, făcând acest lucru, să-ţi împărtăşesc anumite realităţi.

Levitaţia

Ai fi surprins să afli că ceea crezi tu influenţează proprietăţile fizice ale universului şi modul în care interacţionezi cu ele? Ce ai spune dacă ai afla că levitaţia este, de fapt, un lucru obişnuit şi cu nimic ieşit din comun – asta, înainte de a se declara oficial că oamenii nu pot pluti în aer? Ai fi surprins să afli că era un lucru atât de răspândit, încât marele gânditor şi om de ştiinţă, Benjamin Franklin, se aştepta ca la şedinţele de hipnoză să se producă episoade de levitaţie şi verifica întotdeauna ca episoadele de levitaţie pe care le documenta împreună cu colegii săi să fie, într-adevăr, autentice?

Efecte placebo şi tratamente

Gândirea – sau credinţele – influenţează trupul în mod direct. Efectele la nivel fizic ale pilulelor placebo reprezintă doar o singură dovadă a acestei afirmaţii. Este un fapt bine cunoscut că efectul placebo poate produce vindecarea multor boli presupuse incurabile, precum cancerul în fază terminală. A existat chiar un caz în care mai multe formaţiuni tumorale, de care era plin toracele unui bărbat, au dispărut, după ce acestuia i-a fost administrat un aşa-zis tratament. Dintr-o stare care nu-i permitea să respire uşor, nici stând pe loc, acest pacient a ajuns, în nu mai mult de trei zile, să ţopăie prin salonul de la spital şi să le tachineze pe asistentele medicale.

Vindecarea prin credinţă

Există multe relatări, bine documentate, despre recuperări medicale miraculoase, obţinute de cei care vindecă prin credinţă. Oare sunt şi acestea exemple ale puterii minţii/credinţei/conştiinţei? Un astfel de făcător de minuni a fost vizitat de mii de oameni din întreaga lume, oameni care fuseseră diagnosticaţi cu boli în stadii terminale şi s-au întors acasă vindecaţi. Acest făcător de minuni este João Teixeira de Faria, omul pe care brazilienii îl numesc cu căldură „João de Deus“ sau „Ioan al Domnului“. Mai mulţi specialişti în expertiză medicală au fost martorii acestor cazuri, iar vindecările sunt bine documentate. Iar dacă vei căuta cu Google, cuvintele Ioan al Domnului vei avea ce să citeşti vreo câteva săptămâni încontinuu. Trebuie, oare, să crezi, pentru a fi vindecat?

Hipnoza

Timp de mai mulţi ani, am activat în domeniul criminalisticii, fiind specializat în detectarea de minciuni şi în hipnoza medico-legală. Iar pentru a fi sigur de competenţa mea în acest al doilea domeniu, am participat la cursurile oferite de aproape fiecare şcoală de hipnoză existentă. Rezultatele acestei munci s-au văzut atunci când am fost admis ca expert în hipnoză, în timpul depoziţiilor legate de un caz de crimă. Motivul pentru care introduc aici acest scurt fragment din istoria personală este pentru a scoate în evidenţă credibilitatea faptului că eu pot să afirm despre credinţă că are foarte mult de a face cu trăirile pe care oamenii le pot avea – şi chiar le au – în timpul hipnozei. Am avut şi clienţi care nu credeau că pot fi hipnotizaţi, dar pe care, folosindu-mă de propriile lor aşteptări, am reuşit să-i transform în subiecţi ai hipnozei profunde – metoda mea incluzând adaptarea la gradul lor de înţelegere, stimularea, în locul inhibării şi extinderea conştiinţei, în locul îngustării. Ce vreau să spun aici este că a crede are o importanţă extremă în ceea ce priveşte rezultatul final.

Odată ce un subiect ajunge într o stare destul de profundă a hipnozei, se pot produce tot felul de efecte impresionante. Hipnoanalgezia (reducerea sensibilităţii la durere) este folosită în mod obişnuit ca antidot pentru durerile de spate sau la naşterea pe cale naturală. Eu am folosit hipnoza în cazul unei prietene, în timp ce îi dădea naştere primului său copil, iar sesiunea respectivă a durat mai mult de opt ore.

Odată, am avut ocazia să-l urmăresc pe profesorul Carl LaPrecht inducându-şi singur o stare de catalepsie generală, în timpul unei sesiuni de pregătire a examinatorilor pentru detectarea de minciuni. Doi ofiţeri de poliţie, care participau la curs, l-au luat pe sus şi i-au aşezat capul pe spătarul unui scaun şi călcâiele pe spătarul altui scaun. Şi el a stat aşa, cu ochii deschişi şi continuând să predea – iar trupul îi era înţepenit ca o bară de oţel. La un moment dat, unul dintre ofiţeri s-a aşezat pe burta sa, dar trupul i-a rămas în continuare rigid, cu toate că avea de susţinut o greutate apreciabilă.

Profesorul LaPrecht era un om înalt şi slab, nu un sportiv. Ceea ce a reuşit el să facă, folosindu se doar de metoda sa de autohipnoză, se aseamănă cu relatările despre mame care, de disperare, pot ajunge să ridice un întreg automobil, dacă propriul lor copil este prins sub greutatea acestuia. Este, oare, aceasta, o mărturie a unor puteri supraomeneşti, sau e vorba doar de efectul adrenalinei? Oricare ar fi răspunsul, este clar că aşa ceva nu se poate întâmpla, decât dacă uiţi de neîncredere. O mamă, într-o situaţie de acest gen, nu gândeşte: „Nu sunt în stare să fac asta.“ Tu şi cu mine, puşi în faţa unor dovezi clare şi a unor depoziţii făcute de martori oculari, nu ne mai putem gândi: „Aşa ceva nu e posibil.“ Nu, mai curând ne întrebăm în sinea noastră: „Cum a fost posibil aşa ceva?“