0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Dezvoltare personală
  3. Cărți: Autoeducare
  4. A AVEA sau A FI?
Carte

A AVEA sau A FI?

Autor(i): Erich Fromm
Editura: Trei
Colecţia: Psihologia pentru toți
Anul apariţiei: 2013
Pagini: 264 (13x20 cm)
Preţ: 49,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Într-o lume care nu mai crede nici în fericirea prin consum și nici în binefacerile concurenței egoiste și ale progresului nelimitat, cartea „A avea sau a fi?“ este un manifest pentru o nouă ordine psihologică și socio-economică. Fromm urmărește istoria și efectele a două moduri fundamentale de a exista: cel bazat pe avere, putere și agresivitate, respectiv cel motivat de dragoste, dăruire și spontaneitate.

Soluțiile ieșirii din starea de depresie și dezumanizare birocratică sunt articulate într-un program socio-economic temerar, care merge de la inițiativele individuale ale „consumului sănătos“ și ale intensificării trăirilor spirituale până la măsuri globale în favoarea unei democrații participative, a unui management umanist și a diminuării inechităților flagrante.

Punând laolaltă argumente psihanalitice și marxiste cu revelații din mistica medievală și cu subtile analize macroeconomice și țintind deopotrivă excesele capitalismului și socialismului, cartea „A avea sau a fi?“ este o sinteză surprinzător de actuală.

Consumatorul este veșnicul sugar ce plânge după biberonul cu lapte. A consuma reprezintă o formă de „a avea“, probabil forma cea mai importantă. Consumul alină neliniștea, întrucât ceea ce ai nu-ți poate fi luat; dar el te îndeamnă să consumi și mai mult, pentru că ceea ce ai consumat anterior nu-ți mai oferă satisfacție.

Consumul sănătos poate avea loc doar dacă din ce în ce mai mulți oameni doresc să-și schimbe modelele de consum și stilurile de viață. Oamenii își vor da seama că un consum exagerat dă naștere la pasivitate; că nevoia de viteză și noutate reflectă neliniștea interioară, fuga omului de el însuși.

Cuprinsul cărţii: „A AVEA sau A FI?“

  • Cuvânt-înainte
  • Introducere: Marea Promisiune, eșecul ei și noile alternative
  • Înțelegerea diferențelor dintre a avea și a fi
    • O primă privire
    • A avea și a fi în experiențele cotidiene
    • A avea și a fi în Vechiul și Noul Testament și în scrierile lui Meister Eckhart
  • Analiza diferențelor fundamentale dintre cele două moduri de existență
    • În ce consta modul de existență bazat pe a avea?
    • În ce consta modul de existență bazat pe a fi?
    • Alte aspecte ale modurilor de existență bazate pe a avea și a fi
  • Omul nou și noua societate
    • Religie, caracter și societate
    • Condiții pentru schimbarea umană și caracteristicile Omului nou
    • Trăsăturile noii societăți
  • Bibliografie