0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Religie
  3. Cărţi: Creştinism
  4. Întâlnire cu Jakob Lorber
Carte

Întâlnire cu Jakob Lorber

Întâlnire cu Jakob Lorber. Editura Ram
CumpărDetalii carte

Autor(i): Jakob Lorber
Editura: Ram
Anul apariţiei: 2013
Pagini: 255 (13x20 cm)
Preţ: 37,57 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Omul trăieşte în două lumi diferite pe care trebuie să le unesacă în el însuşi.

Pe de o parte el este piatra de temelie a creaţiei materiale; pe de altă parte el este punctul de plecare al lumii spirituale, care în om atinge prima etapă a conştiinţei de sine complet libere.

Omul trebuie să devină el însuşi veriga de legătură – pentru acest scop i-a fost dăruită viaţa liberă – prin care poate face din aceste două lumi una singură.

Ce aţi spune, dacă aţi afla că Einstein nu a fost primul

gânditor din Occident care a scris despre unitatea dintre spaţiu şi timp?

Ce aţi crede, dacă aţi afla că în Occident, în ceea ce

priveşte natura Universului şi cea a omului, sistemul metafizic

cel mai complex şi profund a fost creat în secolul 19 de către

Jakob Lorber şi de atunci aproape complet ignorat de către toţi

gânditorii principali din Vest?

Jakob Lorber a declarat că a scris cărţile sale prin dictare

divină, altfel spus a auzit o voce în inima lui, care i-a dictat ce să scrie în cărţile sale.

În efortul lor de a ne convinge că trebuie să fi fost un miracol, admiratorii săi l-au descris ca fiind un om simplu, dar educat, fară prea multe cărţi în casă şi fară un acces facil la informaţii.

Decizia mea de a compila cartea pe care o ţii acum în

mâinile tale – care este bazată în întregime pe Marea

Evanghelie a lui loan, scrisa de Jakob Lorber - nu a fost luată având în minte dictarea divină. Din punctul meu de vedere, sursa inspiraţiei lui Lorber nu este importantă, pentru că în cele din urmă orice formă de inspiraţie este o experienţă eminamente subiectivă. În termenii lui Lorber, experienţa subiectivă religioasă ar trebui să fie echilibrată de o abordare ştiinţifică faţă de lumea exterioară, pentru că în acest fel am putea înţelege mai bine miracolul vieţii. lar aici termenul viaţă include şi viaţa interioară! Ştiinţa este menită să elibereze omul de păgânism şi superstiţii, de o gândire primitivă şi (sau) fanatic religioasă.

De aceea, cartea lui Lorber vorbeşte de la sine şi discuţia în jurul sursei de inspiraţie a lui Lorber nu schimbă realitatea în nici un fel: ideile pe care le regăsim în cărţile sale sunt mai importante decât orice altceva!

Cuprinsul cărţii: „Întâlnire cu Jakob Lorber“

  • DUMNEZEU ŞI CREAŢIA
    • Sursa Primordială
    • Despre Trinitate
    • Cei doi discipoli
    • Despre lisus Christos
    • Creaţia
    • Spaţiu şi timp
    • Cerul şi Pământul
    • Împărăţia Cerurilor
    • Cele şapte atribute divine
    • Războiul dintre Cer şi Pământ
    • Îngeri, Oameni şi Diavoli
  • DESPRE OAMENI
    • Evoluţia până la nivelul uman
    • Corp, Suflet şi Spirit
    • Despre dezvoltarea spirituală
    • Fiinţa umană perfectă
    • Două categorii de suflete umane
    • Ghidarea spirituală corectă
  • DESPRE ÎNGERI
    • Îngerii păzitori
    • Despre viaţa şi sexualitatea îngerilor
    • Îngeri şi Oameni
  • DESPRE DIAVOLI
    • Despre Lucifer
    • Despre Satan
    • Despre diferitele iaduri
    • Iuda Iscarioteanul
  • VIAŢĂ ŞI MOARTE
    • La începuturi
    • Viaţa, aşa cum este!
    • Despre alimentaţie
    • Curăţarea templului
    • Despre sexualitate
    • Despre moarte şi viaţa de apoi
    • Despre reîncarnare
  • METODA
    • Învăţătura
    • lubeşte-l pe Dumnezeu mai presus de orice!
    • Despre libertate
    • Despre liberul arbitru
    • Despre discipoli
    • Nodul Gordian
    • Ştiinţă şi credinţă
    • Despre puterea voinţei
    • Să te naşti a doua oară
    • Veriga lipsă
  • PRACTICA
    • Despre virtute şi viciu
    • Să fii activ!
    • Nimic altceva decât adevărul
    • Despre activitatea în folosul celorlalţi
    • Despre smerenie
    • Despre milă
    • Despre căinţă şi spovedanie
    • Despre adevărata putere
    • Despre credinţă
    • Despre revelaţie şi adevăraţii profeţi
    • De ce să răspunzi la rău cu bine?
    • Despre clarviziunea prin introspecţie
    • Despre rugăciune
    • Despre post
    • Cei care aud şi cei care împlinesc