„Norul necunoașterii“ este una dintre cele mai faimoase lucrări ale misticii creștine apusene, apărută în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în Anglia.
În „Istoria dogmei – Introducere în doctrinele creștine fundamentale“, Adolf von Harnack definește conceptul de dogmă, analizează modul în care dogma a fost inițial folosită de biserică pentru a se apăra de erezii, dar și modul în care crezul filozofic s-a substituit cu timpul vieții religioase autentice.
„Despre credința creștină“ este una dintre cele mai importante opere ale Sf. Grigore de Nyssa, dacă nu chiar cea mai însemnată.
Sfânta Tereza de Avila analizează sufletul uman folosind alegoria unui castel cu șapte rânduri de Lăcașuri, din ce în ce mai apropiate de Dumnezeu, adevărată „scară a lui Iacob“, pe care sufletul, însetat de iubirea Lui, ascensionează, în drumul său către desăvârșire.
În prezenta lucrare au fost adunate atât tratatele sale importante: „Învățăturile spirituale“, „Cartea Consolării Divine“ (o capodoperă a spiritualității creștine și – îndrăznim să spunem – universale), „Despre omul nobil“ și „Despre detașare“, cât și 43 dintre predicile sale.
O lectură captivantă, plină de înțelepciune și umor fin, conținând și povestiri uluitoare despre marii practicanți contemporani ai spiritualității atonite.
Sfântul Ioan al Crucii (1542-1591), marele mistic carmelitan, ne descrie în lucrarea de față parcursul, plin de încercări, al sufletului însetat de Iubire, între imperfecțiunea celui încătușat de patimile lumii și starea glorioasă a uniunii cu Dumnezeu.
