..autenticitatea demersului epigramatic al lui Florin Rotaru, măiestria cu care își cizelează catrenele cu poantă și responsabilitatea asumată în procesul dezvăluirii tarelor umane, individuale sau colective, fac din acesta o figură proeminentă a epigramaticii din zilele noastre.
Moartea mai poate fi adevărată și reală când îndeplinește un rost; spre deosebire de moartea banală, comună. Omul ales, eroul tragic știe să moară, experimentând propria-i existență dramatică, în sens inițiatic și în circumstanțe misterice, așa cum i-a fost dat prin tradiție și păstorului carpatic.
Cartea de față se așează în orizontul luminos al unor scrieri zămislite de figuri ilustre, deopotrivă teologi și cărturari, precum (în lumea românească) Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Antonie Plămădeală, Nicolae Steinhardt, Bartolomeu (Valeriu) Anania, sau, dintre străini, Paul Tillich, Vladimir Losski, Olivier Clement etc.
Acesta este un dicționar enciclopedic de la A la Z al îndeletnicirilor tehnico-artistice populare vechi românești și al cuvintelor specifice acestor îndeletniciri străvechi
Opera folclorică se naște în mediul oralității, de aceea se distinge printr-o constituție complexă, etnografico poetică, uneori autonomă, ca doina ori paremiologia.
În lumea valorilor estetice, nu contează pretextul care a dat naștere operei și nici dacă autorul este analfabet sau diplomat universitar. Contează sensibilitatea și talentul, care determină rostirea frumoasă. E adevărat, nu multe dintre creațiile orale au acces în sfera elevată a valorilor. Dar așa se întâmplă și pe terenul creației culte. Timpul le judecă pe toate, impunând selecții drastice și într-o parte, și în alta.
Grigore Vasiliu-Birlic, necunoscut, dat în vileag celor de azi de nedespărțitul său impresar de-o viață, preaslăvindu-i cumetria hohotelor de râs… consfințindu-i geniul comic al tordantei cariere.
Începând cu secolul al XII-lea, în interiorul arcului carpatic au fost aduși coloniști germani, chemați de regii maghiari pentru protejarea granițelor și cultivarea pământului. Orașele întemeiate de sașii transilvăneni au ajuns, în decursul secolelor, de valoare europeană.
Frumosul categorial a găsit în săteanul de altădată un teoretician demn de invidiat. El a formulat câteva sentințe simple și precise, de tipul „Nu-i frumos ce-i frumos, ci-i frumos ce-mi place mie“, pe care le-a instituționalizat, adică a făcut să fie acceptate de întreaga obște, și le-a experimentat în practica artistică, precum și în viața de zi cu zi.
