0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Medicină Naturistă
  3. Cărți: Fitoterapie
  4. Remedii și tratamente cu plante medicinale
Carte

Remedii și tratamente cu plante medicinale

Remedii și tratamente cu plante medicinale. Editura Andreas

385 de boli și peste 1500 de tratamente

Autor(i): Victor Duță,
Editura: Andreas
Anul apariţiei: 2019
Pagini: 312 (17x27 cm)
Preţ: 32,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


Din antichitate și până în zilele noastre, din Orient și până în Occident, preoți, alchimiști și înțelepți au cercetat și au folosit virtuțile plantelor, forța lor tămăduitoare, pentru a alina suferințele oamenilor.

Spunând că: „Alimentul să-ți fie medicament!“, Hipocrate este socotit a fi un precursor al „fitonutriției“. Fitonutriția se bazează pe calitățile plantelor medicinale și nu numai. În urmă cu circa 900 de ani, Hildegard von Bingen a demonstrat că plantele și Natura, în sine, au o mare putere de a vindeca maladiile de care suferă omul.

Marele alchimist Paracelsus a demonstrat că din plante se pot extrage diverse substanțe care se pot transforma în tincturi, uleiuri esențiale, ce conțin oligoelemente și săruri minerale care, folosite cu inteligență, vor constitui medicamente naturale, care au calitatea de a vindeca și a fortifia organismul uman.

Abatele Sebastian Kneipp a scris: „Pentru fiecare boală a crescut o plantă“.

„Natura este cel mai bun medic“, ne atenționează și vestitul medic al antichității, Galenus.

Cei care au citit „Cartea-Cărților“– „Biblia“, în „Facerea“ vor găsi textul: „Și a zis Dumnezeu: «Iată, vă dau vouă toate ierburile de pe fața pământului și toți pomii care au roade cu sămânță în ele. Aceasta să fie hrana voastr㻓.

Căutând plantele, adică urmând Natura, îl veți întâlni pe Dumnezeu! În „Facerea“, se arată, în modul cel mai clar, că hrana de bază a omului trebuie să fie plantele.

Bolnav fiind, omul țintuit la pat se roagă la Dumnezeu să-l ajute să se însănătoșească. Cercetările au arătat că principala cauză a îmbolnăvirilor omului o reprezintă modul greșit de a trăi al ființei umane, dizarmonia sa față de natură. Și din natură își va trage sevele, pentru a putea trăi…

Un vechi proverb chinezesc spune: „Primele și adevăratele medicamente sunt plantele“. Fitoterapia oferă căi extraordinare pentru a tămădui maladii oricât de grave ar fi ele.

Cartea noastră demonstrează că plantele reprezintă remedii care se găsesc la îndemâna oamenilor, sunt ieftine și, folosite în tratamente, vindecă fără a avea efecte secundare nocive, așa cum se întâmplă cu medicamentele produse sintetic.