0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Spiritualitate
  3. O viață alături de Bhagavan Ramana Maharshi
Carte

O viață alături de Bhagavan Ramana Maharshi

O viață alături de Bhagavan Ramana Maharshi. Editura Herald
Cumpăr

File din jurnalul lui T.K. Sundaresa Iyer

Autor(i): Ramana Maharshi, Sundaresa T. K. Iyer
Editura: Herald
Colecţia: Serie de autor: Ramana Maharshi
Anul apariţiei: 2019
Pagini: 192 (13x20 cm)
Preţ: 33,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Această carte prezintă experiențele lui T.K. Sundaresa Iyer, interpretul lui Ramana Maharshi în dialogurile pe care acesta le avea cu vorbitorii de limbă engleză.

Deși nu avea pregătire academică, cunoștințele sale de limbă engleză, sanscrită și, bineînțeles, tamilă erau vaste și profunde.

A avut ca sarcină și corespondența Ashramului, el fiind cel care răspundea la scrisorile care ridicau chestiuni spirituale, după ce îl consulta pe Bhagavan de fiecare dată când se confrunta cu întrebări specifice din acest domeniu.

Cartea evocă amintirile lui, din care răzbat frumusețea, tandrețea, compasiunea și grația lui Ramana Maharshi, dar și fermitatea cu care acesta respingea orice fel de compromis spiritual, amendând cu înțelepciune tot ceea ce nu conducea către revelarea Sinelui suprem, Atman.

Prin situațiile pe care le descrie, cititorul este introdus în atmosfera Ashramului, ca și când ar fi unul dintre discipolii care se bucurau în mod direct de grația tăcută și copleșitoare a Maestrului.

Eu sunt Sinele (Atman). Eu sunt Existența-Conștiința. A Fi este natura mea. Eu sunt Martorul Conștient, conștient de Sine. Nu mă identific cu niciuna dintre cele trei stări – de veghe, de vis sau de somn profund; acestea se succed la nesfârșit în prezența mea. Eu sunt Cel-Ce-Cunoaste Realitatea, identitatea mea e una cu Divinul.

Ramana Maharshi

Există totuși și o grație salvatoare în ce privește mintea. În afară de latura sa tamasică și rajasică, există în ea aspectul sattvic (calm, armonios). Înțeleptul se străduie necontenit să intensifice acest element sattvic, dedicându-și toate activitățile lui Dumnezeu.

Ramana Maharshi

Bhagavan mi-a făcut semn să stau jos, iar după aceea m-a sfredelit intens cu privirea. Eu eram încă într-o stare de spirit meditativă, de reflectare. Deodată am pierdut conștiența corpului fizic și am fost absorbit în Sri Maharshi. M-am simțit călăuzit către interior și în același timp vocea lui Bhagavan mă invita să vizualizez orice mi-aș fi dorit. Fiind un înflăcărat devot al lui Sri Rama, am simțit atunci că, dacă aș fi putut avea darshanul lui Sri Rama, viața mea și-ar fi dovedit rodnicia. Și, într-adevăr, am avut chiar atunci darshan-ul lui Sri Rama, alături de care se aflau Sita, Lakshmana, Bharata, Satrughna și Hanuman. Extazul viziunii depășește orice închipuire. Eu ședeam pur și simplu, în vreme ce Maharshi probabil că mă scruta intens cu privirea, fără ca eu să fi fost conștient de aceasta. E posibil să se fi scurs în felul acesta vreo două ore, într-o liniște totală, de puteai s-o tai cu cuțitul, în care am rămas pierdut în viziune, până ce în final aceasta s-a stins. M-am prosternat la picioarele lui Maharshi, cu ochii inundați de lacrimi de extaz și cu părul ca electrizat.

T.K. Sundaresa Iyer

Cuprinsul cărţii: „O viață alături de Bhagavan Ramana Maharshi“

  • Prefața
  • Grația Gurului
    • Introducere – O viață cu Bhagavan
    • Măreția lui Maharshi
    • O voce dinspre Coloana Focului Sacru
  • Amintiri
    • Sri Ramana conferă darshan
    • Inițiere pentru Sri Bhagavan
    • Darshan în ziua de Dipavali
    • Introducere la Opere Complete
    • Bhagavan povestește despre Kannappar cel Sfânt
    • Transmiterea învățăturii prin Tăcere
    • Mai poate fi clocit un ou crăpat?
    • Nu îi pricinuiește oare durere pomului?
    • El era aducerea mea aminte
    • Plimbare la lac cu Bhagavan
    • Pontiful și Sri Bhagavan
    • Și gândul călătorește
    • Acel „hmm“
    • Vindecare la distanță printr-un intermediar
    • Ekarat și prințul cerșetor
    • „Nu, Eu nu vorbesc cu voi!“
    • În om și în sălbăticiune deopotrivă
    • „Cine sunt eu, Nayana?“
    • Bhagavan, poet de limba sanscrită clasică
    • Cum s-a născut mantra
    • Envoi
  • Învățăturile Maestrului
    • Esența învățăturii
    • Ce spune gurul?
    • Atotcunoscătorul și magicianul
    • Cum au luat naștere Cele cinci imnuri închinate lui Arunachala
    • Unde este lumea divină?
    • Cine sunt eu?
    • Unde poate fi găsit Sinele?
    • Tăcerea: autoimpusă sau impusă de către Sine?
    • Transformarea
    • Revenirea vocii
    • Conducătorul divin (Sastha)
    • Ribhu Gata
    • Întrebări și răspunsuri
  • Apendice
    • Tiruvannamalai-Arunachala
    • Micuții mei
    • Șase stanțe în slava lui Sri Bhagavan
  • Glosar