0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Dezvoltare personală
  3. Cărți: Autoeducare
  4. Irezistibil
Carte

Irezistibil

Irezistibil. Editura Publica

Dependența de tehnologie și afacerile din spatele ei

Autor(i): Adam Alter
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2017
Pagini: 400 (14x20 cm)
Preţ: 49,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


În această carte revoluționară, Adam Alter urmărește ascensiunea dependenței comportamentale și explică motivele pentru care multe dintre produsele contemporane sunt irezistibile.

Chiar dacă aceste produse miraculoase elimină distanțele care îi separă pe oameni, magnetismul lor extraordinar și, uneori, nociv nu este întâmplător.

Companiile care proiectează aceste produse le ajustează de-a lungul timpului, până devine aproape imposibil să nu cedăm în fața lor.

Analizând atent structura dependenței de comportamente, Alter explică ce putem face pentru a canaliza spre bine produsele care dau dependență – pentru a comunica mai bine între noi, pentru a cheltui și a economisi mai inteligent și pentru a pune granițe între muncă și joacă – și cum putem să găsim soluții prin care să combatem efectele nocive ale acestora asupra bunăstării, sănătății și fericirii noastre și ale copiilor noștri.

Bine ați venit în era dependenței comportamentale. Suntem obsedați de e-mailuri, de aprecierile de pe Instagram și de fluxul de noutăți de pe Facebook. Exagerăm cu vizionarea de episoade din seriale TV și de videoclipuri pe YouTube. Lucrăm din ce în ce mai mult și petrecem o medie de trei ore pe zi butonând telefoanele inteligente. Jumătate dintre noi am prefera să ne rupem un os decât să ni se strice telefonul, iar copiii Generației Y stau atât de mult în fața ecranelor, încât întâmpină dificultăți în interacțiunea cu oamenii din jurul lor.

Dacă nu te poți opri din privit, accesat și navigat, lasă din mână telefonul sau tableta și citește „Irezistibil“ a lui Adam Alter, o carte importantă și inovatoare, despre motivele pentru care suntem dependenți de tehnologie, despre modul în care am ajuns aici și despre lucrurile pe care ar trebui să le facem în continuare.

Autorul cărții „Irezistibil“ încearcă să explice că suntem parte a unei lumi dominate de domenii care creează dependență comportamentală – precum tehnologia și nu numai – și încearcă să explice pe înțelesul nostru care sunt efectele acesteia, cum poate fi controlată, ce scopuri are, cum apare și cât de nocivă poate fi pe anumite planuri. Te invităm la lectura acestei cărți, ca să reușești să conștientizezi, să controlezi și să elimini orice dependență care poate apărea și, astfel, să-ți faci viața mai plăcută.

UniCredit Bank