Mari învățați ai epocilor trecute au fost frapați de asemănarea, la nivel mistic, a marilor religii. Ele par a avea în comun ceea ce yoghinii din India numesc Sanatana Dharma: „tradiția eternă“.
Jacques Salomé nu se mulțumește cu explicarea eșecului unei relații, ci întreține speranța și oferă soluții pentru sporirea intimității, a cunoașterii de sine și a spontaneității.
Mesajul-cheie al cărții este unul clar: dacă ne dorim într-adevăr să creăm o economie mai sustenabilă și o societate bazată pe altruism, ar trebui să învățăm să ne folosim de noi mentalități și concepte.
Metafora antică a patului lui Procust îi servește lui Taleb pentru a-și exprima ideile asupra tendințelor negative ale civilizației moderne:
În această carte, autorul demonstrează că empatia este o piedică în calea moralității. Pentru studiul de față se bazează pe exemple istorice, pe exemple personale, pe studiile altor colegi psihologi, astfel încât reușește să construiască o imagine complexă a felului în care empatia te poate influența în mod negativ.
Această carte reprezintă o ultimă încercare a mea de a trezi interesul tinerilor pentru literatură. Sunt prea în vârstă ca să mai fac și alte încercări.
În orice situație discutată, criteriul infailibil după care putem judeca autenticitatea, virtutea, dorința de a face bine, probitatea științifică sau adevărata devoțiune religioasă este disponibilitatea celui implicat de a-și pune pielea în joc. Cine nu o face e ori șarlatan, ori, de-a dreptul, un nenorocit laș cu sânge rece.
Pas cu pas, inserate în structura poveștii, descoperim mici comori de înțelepciune managerială, care concentrează zeci de ani de experiență și studii în domeniu: aproape la orice pagină o deschizi, poți descoperi un principiu călăuzitor, o concluzie formulată clar și ușor de memorat.
Mirela Retegan vă propune o colecție de jocuri de jucat în familie, jocuri prin care părinții se conectează mai ușor cu copiii lor.
Când ne gândim la muzica sfârșitului secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, ne vin în minte nume precum Bach, Haendel sau Vivaldi.
Puțini știu însă că, în aceeași perioadă, Orientul cunoștea, la rândul său, un avânt al artei muzicii. Printre compozitorii de la curtea otomană se afla și tânărul Dimitrie Cantemir, trimis la Istanbul de tatăl său, domnul Moldovei, Constantin Cantemir.
