Farmacologie homeopată (ecologică) - Vol. 1

Farmacologie generală

Autor(i): Dumitru Dobrescu
Editura: Universitară
Anul apariţiei: 2011
Pagini: 376 (13x20 cm)
Preţ: 38,54 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Cartea „Farmacologie homeopată (ecologică)“ se adresează:

• medicilor și farmaciștilor pregătiți în facultățile oficiale, cu formație alopată;
• studenților în medicină și farmacie, care vor să‑și lărgească orizontul cunoașterii;
• celor care știu că Homeopatia este o metodă terapeutică și sunt dispuși să o privească și din alt unghi și să accepte că poate fi o ramură de știință;
• celor care nu știu nimic despre Homeopatie și doresc să se informeze fără idei preconcepute;
• acelor categorii de intelectuali care doresc să înțeleagă câte ceva din complexitatea și frumusețea naturii, a ființei umane și a relațiilor dintre natura și om;
• tuturor celor dispuși să cunoască și eventual să accepte lucruri și idei noi.

Cartea nu se adresează:

• acelor persoane, indiferent de pregătirea lor, care se consideră prea inteligenți pentru a pierde vremea citind despre lucruri controversate;
• acelor persoane care dau verdicte fără a cunoaște fondul problemelor;
• celor care nu sunt dispuși să gândească și să accepte noutăți.

Aceștia ar face bine să nu citească lucrarea și să rămână la obiceiurile lor.

Dar să nu blameze!

A cerceta înseamnă a vedea ceea ce au văzut toți și a gândi așa cum nu a gândit nimeni.

Am scris această carte la împlinirea a 80 de ani de viață și 60 de ani de activitate profesională.

Cartea cuprinde o sinteză a ipotezelor, experimentelor, rezultatelor și concluziilor din numeroșii ani de întrebări și verificări, ezitări și îndrăzneli, îndoieli și certitudini în laborator, în clinică, în ambulatoriu.

Din 1977, când am introdus pentru prima dată termenul de Farmacotoxicologie, într-o carte de Farmacologie, au fost 30 de ani în care am înaintat pas cu pas (Farmacoepidemiologie –1979; Farmacologie ecologică – 1994; Farmacologie homeopată – 2007), într-o viață dedicată medicamentului și strădaniilor de a obține de la acesta beneficii maxime, cu riscuri minime.

FARMACOLOGIA este știința medicală care studiază relațiile reciproce dintre medicamente și organism, precum și utilizarea medicamentelor pentru tratarea suferințelor organismului.

În acord cu legile naturii, există două feluri de medicamente: alopate și homeopate.

Corespunzător acestora, există două ramuri ale Farmacologiei, alopată și homeopată.

SINONIME ale farmacologiei homeopate:

• farmacologia infinitezimalului;
• farmacologia ecologică;
• farmacologia informației;
• nanofarmacologie;

Farmacologia homeopată generală studiază fenomenele, conceptele, legile generale privind interrelațiile dintre organismul uman și medicamentul homeopat, sub diversele lor aspecte.

Am descoperit că Homeopatia este Farmacologie homeopată, prin revelație. Nu pot preciza când a avut loc această, la ce dată anume. Înclin să cred că s-a produs treptat, amintindu-mi că, în decursul vieții, am deschis, succesiv, mai multe uși ale tainelor naturii. Fiecare dintre ele mi-a desfășurat în fața spiritului mereu căutător al noului, alte căi, care m-au condus spre ușile următoare. Aceste uși și căi sunt indicate în pagina întâia a cărții.

Prima ediție a acestei cărți, apărută în martie 2007, a fost și prima carte din lume, în domeniul respectiv. Ea poate fi considerată ca reprezentând bazele și construcția unei noi științe, aceea a relațiilor medicamentului homeopat cu organismul, pe fundamentul pus de Hahnemann pentru Homeopatia clasică.

Fiind o premieră internațională și având în vedere particularitățile subiectului care se referă la o temă puțin cunoscută și/sau controversata în mod curent, din necunoaștere („Cei care laudă homeopatia nu au totdeauna o cunoaștere mai precisă decât cei care o denigrează“ – Pierre Vannier), am considerat util să cuprindă mai mult decât conținutul specific al noii științe.

De aceea am conceput o carte neconvențională și am introdus o primă parte, cu capitole introductive, conținând enunțuri, argumentații, justificări, care să pregătească un teren aperceptiv, propice înțelegerii problemelor și care să ofere multe date indispensabile cu caracter formativ, informativ și filozofic. Ideea s‑a dovedit inspirată, motiv pentru care partea introductivă este menținută și la ediția a treia, cu unele completări.

* * *

După apariția primei ediții a cărții au urmat, firesc, lansarea și analiza cărții. Acestea au fost făcute în mai multe ocazii. Cu fiecare prezentare dar și între timp, am meditat îndelung asupra conținutului cărții și au apărut multe idei noi, pe care le‑am notat în vederea introducerii în ediția a treia, care este revăzută și adăugită, cu îmbunătățiri substanțiale față de prima ediție.

Totodată, convins de analogia evidentă dintre medicamentul homeopat și cel alopat, am considerat util să fac o analiză mai atentă a evoluției acestora în ultimii 200 de ani, de la descoperirea homeopatiei.

Am întocmit un eseu intitulat „Medicamentul în secolul XXI“, pe care l-am publicat în Memomed 2009 și republicat, revăzut și adăugit, în Memomed 2010 și 2011. Eseul este publicat și în ediția a treia a „Farmacologiei homeopate generale“, în Anexă.

Nu aș fi depus munca intensă și perseverentă pentru conceperea, elaborarea și publicarea acestor texte, dacă nu aș fi avut convingerea fermă în adevărurile despre cele două tipuri de medicamente, în logica impecabilă de prezentare a acestora, în valoarea lor inestimabilă pentru îngrijirea sănătății oamenilor, bunul lor cel mai de preț, alături de viață.

În același timp, nu m-am așteptat nici un moment, ca ideile și conceptele mele noi să fie acceptate repede și de către mulți confrați. Dar nici nu am crezut că vor trece aproape patru ani și strădaniile mele vor fi trecut practic neobservate.

Cu atât mai mult cu cât, în materialele amintite, nu era vorba de descoperirea unui nou medicament, care ar putea aduce ușurarea la câteva sute de mii sau milioane de bolnavi. Și nici de alte noutăți de dimensiuni similare.

Este vorba de schimbat cursul istoriei medicamentului în toată lumea, și deci al sănătății umanității.

Este imposibil să se estimeze mulțimea cauzelor și ponderea diferiților factori care concură la menținerea situației actuale, în fapt, menținerea homeopatiei în afara medicinii. Din nefericire, cauzele și factorii se găsesc în toate categoriile care ar putea avea influențe nefaste: medici homeopați, medici alopați, autorități sanitare sau din alte domenii, oameni din afara profesiei medicale. În egală măsură, toți acești factori sunt responsabili în fața umanității și a istoriei de răul imens provocat oamenilor.

Medicii homeopați sunt vinovați pentru perseverența cu care se opun modernizării homeopatiei și intrării în rândurile științelor medicale, preferând să practice o metodă terapeutică cu o vechime de 200 de ani, care ar fi trebuit să se înnoiască permanent în timp, după modelul alopatiei.

Din întreaga mea carte reiese clar că homeopatia trebuie să supraviețuiască, dar nu oricum, în nici un caz sub forma actuală.

Homeopatia trebuie să devină ceea ce este în realitate, „Farmacologie homeopată“, știința medicală, analogă Alopatiei și Farmacologiei alopate.

Homeopatia trebuie reclădită, dar singura modalitate, în acest scop, este „Farmacologia homeopată“.

Un exemplu tipic: toate patogeneziile trebuie refăcute după regulile proving-ului modern (vezi anexa 2).

Numai astfel se vor putea elimina toate datele nefiabile din patogeneziile actuale, care reprezintă 6–55% din conținutul cuprins în actualele cărți de Materia Medica.

Medicii alopați sunt vinovați pentru imobilismul în înțelegerea virtuților vindecătoare ale medicamentelor homeopate și utilității lor remarcabile.

Medicii cadre didactice din universitățile de medicină și farmacie din toate țările, sunt vinovați că nu acceptă ca homeopatia să fie predată ca disciplină obligatorie la toți studenții.

Aceasta ar avea ca urmare, abilitatea tuturor medicilor să prescrie, în egală măsură, medicamente alopate și homeopate, atât în ambulator cât și în spitale, ghidați exclusiv de indicațiile terapeutice optime, pentru fiecare bolnav.

Oameni din afara profesiei medicale își permit să judece homeopatia în cele mai diverse moduri și prin variate căi, întrecându-se în a adresa tot felul de invective, evident fără justificări valabile.

Adesea, când mă gândesc la situația homeopatiei în lume, am senzația că trăiesc în realitate, ceea ce l-aș putea numi „Războiul de 200 de ani“.

Probabil unul dintre cele mai lungi din istoria omenirii, care este încă în plină desfășurare și care probabil nu se va sfârși niciodată dacă cele două părți nu vor înțelege și nu vor accepta că ambele sunt expresia legilor naturii și că destinul lor este să se completeze reciproc și să aducă împreună servicii sănătății populației.

În acest domeniu, pasiunile necontrolate ale unor oameni i-au condamnat să nu fie niciodată învingători sau învinși, dar să se lupte neîncetat, fără a se ajunge la o izbândă reală.

Este războiul dintre alopatie și homeopatie, început imediat după descoperirea homeopatiei. Ca toate războaiele, este o absurditate, pentru că este provocat de neînțelegerile dintre oameni bazate pe păreri subiective.

În realitate, atât alopatia cât și homeopatia există pentru că exprima legi obiective ale naturii, care sunt imuabile și perene, independente de părerile subiective ale oamenilor. Fără posibilitatea de a distinge realitatea unică, așa cum reiese din legile naturii, unii oameni au „realitatea lor“, care este ireconciliabila cu „realitatea altora“.

* * *

În cei patru ani care au trecut de la apariția primei mele cărți de Farmacologie homeopată, trăiesc în permanență un sentiment de neputință. Acesta este firesc întrucât nu primesc nici cel mai mic semn de încurajare, dar sunt nevoit să înfrunt tot mai multe împotriviri, unele chiar și de la cei la care nu m-aș fi așteptat în nici un chip.

În anul 2008, am participat la Congresul Ligii Internaționale a Medicilor Homeopați la Ostende, Belgia. O secțiune a Congresului avea titlul Farmacologie. Am fost surprins știind că majoritatea farmacologilor sunt împotriva homeopatiei și că nu am întâlnit încă un farmacolog care să accepte și să practice homeopatia, așa cum fac eu.

Am fost convins că este situația ideală pentru a prezenta ideile mele despre Farmacologia homeopată. Aveam și un argument palpabil. Tocmai se tipărise versiunea în limba engleză a cărții mele „Farmacologia homeopată generală“. Am trimis din timp cartea președintelui comitetului de organizare a congresului și un flyer de prezentare a cărții și i-am solicitat să mă programeze cu o conferință într-o ședință plenară din cadrul congresului. Era un prilej unic ca homeopați din toată lumea să ia cunoștință de ideile novatoare și să le discute, după cum ar fi considerat fiecare. Care altul ar putea fi rostul unui congres internațional mai mult decât cel solicitat de mine? Spre surpriza mea, am fost inclus în programul congresului, în după amiaza penultimei zile, când cel puțin două treimi din participanți plecaseră și într-o sală secundară. Dar mizeria nu s-a oprit aici. Cu o zi înainte de data programată, când m-am dus să predau stick-ul cu slide-uri, mi s-a spus că am fost reprogramat pentru susținerea lucrării mele, în ultima zi, în cea mai mică sală. Evident, plecase majoritatea participanților, astfel încât am avut o audiență nesemnificativă. Nici în aceste condiții nu am fost cruțat. Moderatorul m-a somat să respect timpul care mi se rezervase, 20 de minute. După mine a urmat o prezentare din țară gazdă, care, în loc de 20 minute, a fost lăsată să vorbească o oră și jumătate, un subiect cu totul minor în comparație cu al meu.

* * *

Aceeași nepăsare am întâmpinat-o și în țara mea.

După apariția cărții mele, „prima din lume“, deci un eveniment care nu apare în fiecare săptămână sau lună, am dorit să fac lansarea cărții într-o ședință comună a Academiei Romane și Academiei de Științe Medicale, eu fiind membru al celor două și înțelegând să-mi aduc contribuția personală la afirmarea rolului lor de înalte foruri științifice.

După mai bine de un an de intervenții am reușit să am aprobările necesare și să se programeze ședința comună. Am expediat personal invitațiile la toți șefii catedrelor de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București și la alte instituții care ar fi putut fi interesate. În ziua lansării nu am fost onorat decât de câțiva dintre cadrele didactice invitate. Chiar dacă ei erau ocupați, m-aș fi așteptat să trimită pe câte unul dintre subalternii lor, ceea ce nu s-a întâmplat.

Astfel, „Farmacologia homeopată“ a rămas necunoscută medicilor și cadrelor didactice.

* * *

Nu m-am putut reține să relatez aceste fapte reprobabile, care dezonorează idei și instituții, ce ar trebui să fie modele de probitate și demnitate, în avangarda progresului.

Am făcut relatarea pentru a sublinia că, din nefericire, în scurgerea anilor istoriei omenirii, majoritatea oamenilor sunt atât de limitați și comozi, încât nu învață nimic din experiențele vieții.

Fenomenul este general, în toate compartimentele societății.

S-a întâlnit în nenumărate variante, cu toate științele. S-a întâlnit și în știința medicamentului. Iată dovada. Până la mijlocul secolului 19, cunoștințele despre „substanțele medicinale“ cunoscute (majoritatea plante și substanțe naturale) erau descrise în cărți de „Materia Medică“ și se predau studenților de către clinicieni.

Un tânăr absolvent al Universității din Leipzig, Rudolf Buchheim (1820–1879) a avut ideea să fundamenteze o știință a medicamentului, Farmacologia. A încercat la mai multe universități din Germania, dar a fost refuzat spunându-i-se ca medicamentele trebuie predate studenților de către clinicieni, care le și folosesc în tratamente.

În 1849 Buchheim, având 29 ani, a reușit să înființeze, la Universitatea din Dorpat (situată pe teritoriul actualei Estonii), prima catedră de Farmacologie.

Ulterior, cu toate împotrivirile facultăților de medicină, Buchheim s-a reîntors în Germania. Cel mai bun dintre studenții lui, Oswald Schmiedeberg (1838–1921) a fost numit în 1872 profesor de Farmacologie la Universitatea din Strassburg, unde a avut una dintre cele mai valoroase școli de Farmacologie din lume.

Istoria se repetă la începutul secolului XXI cu „Farmacologia homeopată“. Când a apărut cartea mea „Farmacologia homeopată generală“, în 2007, am trimis o scrisoare rectorilor universităților de medicină și farmacie din România, cu rugămintea să examineze posibilitatea introducerii noii științe, cel puțin ca disciplina facultativă. Nu am primit nici un răspuns, favorabil sau nu, deși nu eram un tânăr de 29 ani, ca Buchheim ci un profesor universitar consacrat în cei peste 60 de ani de carieră universitară fructuoasă.

S-ar putea aminti aici despre banala și desueta idee a învățămintelor istoriei care are darul de a stârni indiferența.

Orice comentariu este inutil. Rămâne ca viitorul să ne arate ce se va întâmpla cu „Farmacologia homeopată“.

Dumitru Dobrescu,

Profesor univ. dr. de Farmacologie și Homeopatie,

Membru corespondent al Academiei Romane,

Membru titular al Academiei de Științe Medicale

Ianuarie 2011