Dacă anterior am prezentat o listă cu cărți care te vor convinge să renunți la carne, acum revin cu o listă de cărți de nutriție, pe care le consider foarte importante pentru oricine este preocupat de alimentație sănătoasă.
- Studiul China – Cel mai complex studiu asupra nutriției
„Studiul China“ este preferata mea.
Dacă până la apariția ei discuțiile pro/contra consumului de carne se duceau cu argumente logice, religioase sau empirice, acum s-a terminat. Nu mai există loc de întors. „Studiul China“ se bazează pe studii statistice făcute pe zeci de mii de oameni și pe studii comparate pe animale care au durat foarte mulți ani.
„Studiul China“ este cel mai complet și mai complex studiu despre nutriție. Dacă încă mai consideri carnea ca fiind aliment sănătos și indispensabil îți recomand cu căldură să studiezi această carte. O să-ți schimbe radical punctul de vedere.
Cumpără cartea „Studiul China“! - INTEGRAL: Regândind știința nutriției
După ce a zguduit din temelii paradigmele nutriției, și implicit lumea științifică, cu „Studiul China“, Dr. Thomas Colin Campbell revine în forță cu această carte, schimbând alte paradigme din nutriție, cu implicații majore asupra sănătății noastre.
Autorul demonstrează în mod clar de ce stilul reducționist de a studia nutriția este păgubos și neștiințific.
Nu putem lua o substanță dintr-un aliment, să spunem o vitamină, și să o studiem separat. Digestia unei substanțe, asimilarea ei și efectele ei asupra organismului este influențată de prezența altor mii, poate zeci de mii de substanțe, aflate în cantități infinitezimale în acel aliment.
Tocmai de aceea este foarte important ca alimentația noastră să se bazeze pe alimente vegetale integrale, neprocesate, așa cum le-a creat natura.
Cumpără cartea „INTEGRAL: Regândind știința nutriției“! - Germenii mâncarea miraculoasă
Germenii vegetali, sunt una dintre cele mai complete, complexe și sănătoase alimente pentru om.
Germenii vegetali conțin foarte multe enzime, vitamine și minerale în formă activă ușor asimilabilă de către organismul uman, fiind o importantă sursă de hrană vie și nutrienți pentru oricine vrea să aibă o viață lungă și sănătoasă.
În plus au avantajul că sunt foarte ușor de produs de oricine, în orice anotimp și în orice condiții.
Cumpără cartea „Germenii mâncarea miraculoasă“! - Dieta fără gluten
Bazată pe decenii de cercetări clinice și chiar experiențe pe propria persoană cartea „Dieta fără gluten“ demonstrează că problema cu boala celiacă și alte efecte neplăcute datorate consumului de grâu, nu se datorează grâului în sine, ci grâului pitic (modificat genetic). Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, de a nu consuma alimente modificate genetic.
Din păcate cartea oferă rețete cu carne ca alternativă la alimentele ce conțin grâu, ceea ce nu recomand din motivele expuse în primele două cărți, respectiv „Studiul China“ și „Integral: regândind știința nutriției“.
Totuși am menționat-o aici datorită unei perspective corecte, zic eu, asupra grâului și bolii celiace, perspectivă pe care nu am mai întânit-o în nici o altă carte în limba română.
Cumpără cartea „Dieta fără gluten“! - Revoluția smoothie-urilor verzi
Datorită consumului de carne, de alimente supra-procesate și mai ales a alimentelor de tip fast-food, al excesului de muncă și a meselor luate pe fugă, bolile au ajuns să facă ravagii în societatea modernă.
Tocmai de aceea consumul de smoothie-uri verzi poate restabili sănătatea și vitalitatea de care avem mare nevoie.
Având o experiență de zeci de ani, Victoria Boutenko ne explică de ce este foarte important să folosim aceste smoothie-uri verzi și mai ales cum să le preparăm.
Cumpără cartea „Revoluția smoothie-urilor verzi“! și hai și tu la Revoluția smoothie-uri verzi! - Cartea mistică de bucate – Alchimia secretă a mâncării
Dacă ați crezut că primele 2 cărți din această listă au spus totul despre nutriție și alimentație sănătoasă v-ați înșelat.
Această carte vă demonstrează că alimentele noastre nu sunt hrană doar pentru trupul fizic, ci ele au și o dimensiune spirituală, hrănind și corpurile noastre subtile.
Oricât de sănătoase, de crude și minunate ar fi alimentele noastre nu vom beneficia complet de calitățile lor, dacă nu integrăm în actul hrănirii și aspectul spiritual.
Tocmai aceasta face această carte: vă va inspira și vă va deschide mintea către conexiunea dintre hrană și spiritualitate.
Plină de învățături străvechi și sfaturi practice, „Cartea mistică de bucate“ vă prezintă și o mulțime de rețete din toată lumea.
Cumpără cartea „Cartea mistică de bucate“! - Zahărul, mai periculos decât cocaina
Auzind de efectele nefaste ale zahărului, autoarea, o jurnalistă de la revista Elle din Franța, a renunțat la consumul de zahăr timp de un an.
Efectele? A scăpat de alergii, de sinuzită, de riduri, de balonare, de celulită și de șase kilograme. Fără nici un alt tratament!
Din această experiență a rezultat o carte bine documentată, bazată pe studii științifice, interviuri cu psihologi și cu cei mai buni medici specialiști din Franța, pe cursuri de nutriție, pe decriptarea marketingului industriei agroalimentare și pe informații șoc despre vasalitatea Organizației Mondiale a Sănătății.
De asemenea cartea conține sfaturi practice care ne ajută să renunțăm și noi la zahăr.
Cumpără cartea „Zahărul, mai periculos decât cocaina“! - Bazele naturale ale alimentației
Cartea cuprinde instrucțiuni spirituale și dietetice referitoare la alimentație și este un ghid pentru un mod de viață sănătos bazat pe principiile spirituale ale antroposofiei, fondată de Rudolf Steiner.
Cartea prezintă atât o altă perspectivă asupra alimentației omului, cât și metode naturale de îmbunătățire a fertilității solului și a calității vieții.
Aceasta este încă o dovadă că nu putem vorbi cu adevărat de spiritualitate, dacă nu integrăm într-un mod spiritual toate aspectele vieții.
Cumpără cartea „Bazele naturale ale alimentației“! - Mănâncă „murdar“ ca să fii sănătos – 5 pași către imunizarea naturală
Obsesia omului modern de consuma alimente super-procesate, pasteurizate, refrigerate și de a distruge toții microbii din jurul nu l-a făcut mai sănătos, ci din potrivă mai bolnav și mai vulnerabil.
Alimentația lipsită de nutrienți, dar „îmbogățită“ cu tot felul de pesticide, și folosirea obsesivă a produselor antimicrobiene a creat fisuri microscopice în intestinul nostru, creând o inflamație generalizată și generând o mulțime de boli.
Tocmai de aceea Dr. Josh Axe ne ajută să ne „murdărim puțin“, să consumăm alimente cât mai sănătoase și să renunțăm la produsele antibacteriene pentru a reface flora intestinală benefică.
O carte nu numai despre nutriție, ci și despre un mod de viață mai sănătos și mai apropiat de natură.
Cumpără cartea „Mănâncă «murdar» ca să fii sănătos“! - Superalimente
În final o carte care prezintă o listă cu superalimente și efectele lor benefice asupra sănătății noastre.
Bogat ilustrată, cartea îți prezintă câteva din cele mai delicioase produse vegetale, precum fructele goji, boabele de cacao (ciocolata crudă), semințele de cânepă, maca, spirulina, produsele apicole și multe altele.
Cumpără cartea „Superalimente“!
Tu ce cărți de nutriție în limba română mai cunoști sau ți-ai dori să găsesști?
Lasă un comentariu cu titlul și autorul cărții și poate te putem ajuta.
Niște cărți extraordinare, cel puțin după titlu și descrierea fiecăreia. Cât despre nutriție, ar trebui să începem să îi alocăm o atenție mult mai mare!
Toate aceste cărți despre hrana sanatoasa mi se par la fel de importante, mai ales pentru că avem nevoie cu adevărat de o schimbare de idei pentru a putea fi mai sănătoși și pentru a înțelege cât de important este ceea ce mâncăm, ce consumăm!
Mulțumesc de recomandări, stiam de câteva dintre ele, însă nu de toate!