0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Spiritualitate
  3. Vindecă-ți viața
Carte

Vindecă-ți viața

Vindecă-ți viața. Editura For You
Cumpăr

Un ghid în 12 pași, pentru a aduce iubire, putere și sens în viața ta

Autor(i): Paul Ferrini
Editura: For You
Anul apariţiei: 2018
Pagini: 256 (14x20 cm)
Preţ: 27,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

„Cei 35 de ani de lucrare spirituală centrată în inimă m-au învățat de ce anume este nevoie pentru a se crea o schimbare reală, de durată, în conștiința și existența unei ființe umane.“ (Paul Ferrini)

Cartea „Vindecă-ți viața“ te va ajuta să te deschizi către o viață dedicată vindecării autentice și întăririi Sinelui. Poți învăța să te iubești pe tine însuți, din interior către exterior, și astfel, să inițiezi un proces de dăruire și de primire, care îți va transforma viața. Poți pune capăt suferinței și te poți uni cu sentimentul de bucurie. Te poți exprima cu pasiune și poți învăța să-ți dezvolți și să-ți exprimi darurile. Poți învăța să-ți imprimi cu iubire experiențele și să atragi în viața ta tot mai multă iubire. Poți să-ți îndeplinești menirea și să trăiești alături de partenerul tău de viață, într-o relație de egalitate și respect reciproc.

Toate darurile vieții și ale iubirii îți sunt disponibile. Trebuie doar să faci ceea ce-ți stă în putere să faci și să-ți deschizi inima, spre a le primi.

În călătoria de vindecare, succesul înseamnă transformare reală și nu doar o schimbare superficială.

Adevărata vindecare se produce din interior către exterior și se răspândește în fiecare domeniu al vieții tale. Relația ta cu tine este transformată, deoarece ai învățat să-i oferi iubire copilului lăuntric. Ai învățat să păstrezi o legătură cu el, să fii sincer și consecvent. Atunci când frica iese la suprafață, știi cum să o tratezi cu compasiune. Când apar judecățile, ești blând cu ele și îi trimiți iubire celui care se simte nesigur sau nevrednic.

Deoarece ai creat o relație de iubire cu Sinele tău, în activitatea și relațiile tale își poate face loc adevărata fericire.

Poți să-ți recunoști, să-ți cultivi și să-ți exprimi darurile creatoare. Poți să te unești cu dorința inimii și să faci ceea ce-ți place, aducându-le celorlalți inspirație și bucurie. Poți să atragi și să menții o relație caracterizată de respect și iubire cu un partener care ia parte la viața ta și te însoțește în călătoria de vindecare. Înveți să-ți asculți călăuzirea, să-ți asumi riscuri pozitive și să intri pe ușile deschise din viața ta. Poți simți cum viața ta se desfășoară din interior spre exterior. Oamenii pe care trebuie să-i întâlnești sunt atrași către tine. Resursele și sprijinul de care ai nevoie se materializează fără să depui prea mult efort. Ești flexibil și te miști odată cu curgerea universului. Ceea ce înainte era greu, acum devine simplu. Ceea ce era o luptă, acum devine facil. Nu mai trăiești în lipsuri și sacrificiu, ci întru bucurie și abundentă.

Iubirea ta pentru tine este atât de puternică și de solidă, încât toți cei din jurul tău o pot simți. Oamenii vin la tine să-ți ceară călăuzire, consolare și sprijin. Oamenii care au aceleași răni ca și tine apar la ușa casei tale, la ușa biroului, a bisericii și a templului. În mod firesc și spontan, începi să le dai altora, înapoi, toate darurile pe care le-ai primit în propria călătorie de vindecare.

În mod formal sau nu, începi să slujești binelui comun și planului de vindecare a planetei. Îți îndeplinești misiunea, oricare ar fi ea. Îți asumi scopul în viață și joci rolul unic pe care numai tu îl poți juca. Darurile și talentele tale, înțelepciunea și forța ta sunt puse în serviciul omenirii. Prin tine, alții se vindecă și descoperă adevărul din ei înșiși.

Întrucât ai devenit cel care oferă iubire propriei experiențe, universul te sprijină să mergi mai departe, ca ghid spiritual pentru ceilalți. Ții în mâna torta iubirii necondiționate, cu încredere, indicând direcția și luminând calea pentru cei din jur. Voința ta și voința supremă a creatorului universal devin una și aceeași. Pe măsură ce vindecarea se produce în inima ta, raiul vine pe Pământ, iar pacea pătrunde în lumea în care trăiești. Fie ca experiența ta cu această Hartă să fie la fel de puternică și de transformatoare, cum a fost pentru toți cei care au făcut această călătorie.