Filosofia ca „ştiinţă riguroasă“, sau filosofia ca „ştiinţă voioasă“?
Se poate afla din studiul de faţă că nu navigăm periculos, cu o astfel de problemă, între Scila şi Caribda, chiar dacă glumeţii îl vor găsi prea serios, iar circumspecţii – prea descheiat.
După toate aparenţele, dialogul este replica platonică dată retoricii, aşa cum Protagoras constituie replica dată sofisticii contemporane.
Textele platonice sunt lămurite şi prefaţate, întrucât cititorul trebuie să ştie că urcarea muntelui este dificilă şi că asemenea unui drum iniţiatic – traseul este presărat cu încercări.
Micul tratat despre „Categorii“ deschide seria cărţilor de logică („Organon“) şi, în genere, catalogul scrierilor aristotelice întocmit de Andleiikos din Rhodos.
Excelentă traducere şi comentarii datorate profesorului Mihai Nasta (U.L. Bruxelles). Cuprinde treptele pythagoreismului timpuriu. Ediţie bilingvă.
Traducerea de faţă este prima traducere românească integrală a tratatului aristotelic De caelo.
În „Critica raţiunii practice“, Kant năzuieşte să împrăştie orice nedumerire şi să dea doctrinei sale o formă definitivă, sistematică. El face încercarea de a fundamenta morala în acelaşi mod cum asigurase temeliile ştiinţei în „Critica raţiunii pure“. Aici este stabilit primatul moralei faţă de ştiinţă, primatul acţiunii (practice) faţă de cunoaştere (teoretică).
Studiile din această carte sunt o analiză din perspectiva istoriei filosofice a mitologiei româneşti.
„Critica raţiunii pure“ reprezintă una dintre cărţile cu cel mai mare impact asupra istoriei gândirii europene. Apărută în 1781, influenţa ei are o durată de mai bine de două secole, această carte constituind un moment de cotitură în istoria filosofiei europene, prin ceea ce dărâmă, dar mai ales prin ceea ce construieşte.
Lucrarea se prezintă ca o încercare de interpretare filosofică a unora dintre miturile antice greceşti, fiind redate cu precădere ideile poeţilor care au pus în circulaţie aceste mituri şi, de ce nu, poate că le-au şi creat.
Pagini cu rezultate:
12