0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Dezvoltare personală
  3. Cărți: Autoeducare
  4. Despre educație
Carte

Despre educație

Despre educație. Editura Herald
Cumpăr

Arta învățării și valoarea vieții

Autor(i): Jiddu Krishnamurti
Editura: Herald
Colecţia: Serie autor: Jiddu Krishnamurti
Anul apariţiei: 2018
Pagini: 286 (13x20 cm)
Preţ: 36,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Viața are un sens înalt, dar ce valoare are educația noastră dacă nu-l vom descoperi niciodată?

Chiar dacă vom fi extrem de instruiți, noi nu vom realiza prin aceasta o integrare profundă a gândirii și simțirii, viețile noastre vor continua să fie incomplete, contradictorii, sfâșiate de temeri de tot felul. Câtă vreme educația nu va cultiva o viziune integrală asupra vieții, ea nu va avea decât o foarte mică valoare.

Pentru a institui o educație adevărată, trebuie să înțelegem semnificația vieții în întregul ei, iar pentru aceasta trebuie să fim capabili să gândim direct și în spiritul adevărului. Un gânditor prea logic este în realitate nechibzuit, căci el se conformează unui model, repetă fraze, iar gândirea lui urmează un făgaș. Este cu neputință să înțelegem viața în mod abstract teoretic. A înțelege viața înseamnă a ne înțelege pe noi înșine și acesta este atât începutul cât și scopul final al educației.

Cartea „Despre educație – Arta învățării și valoarea vieții“ este rodul prelegerilor și al convorbirilor pe care Jiddu Krishnamurti le-a avut cu elevii și profesorii școlilor din Rishi Valley (Andra Pradesh) și Rajghat (Varanasi). Aceste centre sunt conduse de Fundația Krishnamurti din India, care le-a instituit cu scopul de a crea un mediu unde învățăturile lui Krishnamurti să poată fi transmise elevilor. Pentru Krishnamurti educația este o pârghie esențială în transmiterea aspectelor fundamentale ce conduc la transformarea minții omenești și la crearea unei culturi noi. O astfel de transformare crucială are loc atunci când copilului, pe lângă instruirea în diferite discipline și îndeletniciri, i se dă posibilitatea să devină conștient de procesul propriei sale gândiri, simțiri și acțiuni. Această luciditate îl determină să fie autocritic și capabil de observare, prin aceasta având loc integrarea percepției, a discriminării și a acțiunii - procese cruciale pentru maturizarea lui lăuntrică, pentru stabilirea unei relații juste cu semenii, cu natura și cu tot ceea ce a creat omul.

Asistăm astăzi, pretutindeni în lume, la o punere în discuție a principiilor de bază ale structurii educative și ale diferitelor ei sisteme. Există, la toate nivelurile, o amplificare a opiniei că actualele modele educative au dat greș și că există o totală lipsă de concordanță între ființă umană și complexa societate contemporană. Criza ecologică și creșterea sărăciei, a foametei și a violenței îl obligă pe om să facă față urgent unor noi realități. De aceea se impune o abordare complet nouă a principiilor educației. Jiddu Krishnamurti pune în discuție rădăcinile culturii noastre această provocare se adresează nu numai structurii educative, ci și naturii și calității minții omului și vieții sale. Spre deosebire de celelalte încercari care propun, fie anumite alternative în limitele actualului sistem educativ, fie evadări, abordarea lui Krishnamurti străbate granițele culturilor particulare și stabilește o scară de valori în întregime nouă, care la rândul ei poate crea o nouă civilizație și o nouă societate.

Pentru Krishnamurti o minte nouă este posibilă numai când spiritul religios și atitudinea științifică fac parte din aceeași mișcare a conștiinței - o stare în care atitudinea științifică și spiritul religios nu sunt două procese sau două capacități paralele ale minții. Acestea nu se regăsesc în compartimente lipsite de comunicare, nu sunt două mișcări separate ce trebuie să fuzioneze, ci reprezintă o mișcare nouă, inerentă minții inteligente și creatoare.

Cuprinsul cărţii: „Despre educație“

  • Cuvânt înainte
  • ARTA ÎNVĂȚĂRII ȘI VALOAREA VIEȚII
    • Educația și sensul vieții
    • Adevărata educație
    • Intelect, autoritate și inteligență
    • Educația și pacea lumii
    • Școala
    • Părinți și profesori
    • Problema sexuală și căsătoria
    • Artă, frumusețe și creație
  • DESPRE EDUCAȚIE
    • CUVÂNTĂRI ȚINUTE STUDENȚILOR
      • Despre educație
      • Despre mintea religioasă și mintea științifică
      • Despre cunoaștere și inteligență
      • Despre libertate și ordine
      • Despre sensibilitate
      • Despre frică
      • Despre violență
      • Despre făurirea de imagini
      • Despre conduită
    • CUVÂNTĂRI ȚINUTE PROFESORILOR
      • Despre educația bună
      • Despre perspectiva largă
      • Despre acțiune
      • Despre adevărata negare
      • Despre competiție
      • Despre frică
      • Despre instruire și învățare
      • Despre o minte bună
      • Despre abordarea negativă
      • Despre meditație și educație
      • Despre înflorire